Descinderea realității

Adevărul este prezent in viata fiecăruia sub diferite realităti. Un copil abandonat, trăiește realitatea singurătății și abandonului, simțind pe deplin adevărul sfâșietor ca nu aparține nimănui și in cele din urma că nu este iubit; o femeie mutilată de către soțul ei, trăiește crunta realitate a abuzului împreuna cu traumele lui, simțind cu adevărat lipsa respectului și a iubirii, alături de care n-ar mai fi trăit realitatea de mai sus sau un om vivace ajuns la pensie, este somat gândurilor sale de a trăi realitatea impusă de societate, luptându-se cu nevoia izolării si transformării dintr-un om cu un statut de cetățean util, contribuabil, la statutul unui parazit.

Realitatea experiențelor trăite in propriul omnibuz, diferă în funcție de disponibilitatea fiecăruia de a deschide cât mai larg ferestrele inimii, si de cantitatea de lumina întrezărită prin crăpătura acestora.

Asemenea marilor scriitori care si-au dedicat toată viata scrierilor impactante , cu o dorință aprigă de a le lăsa in urma lor, întru-un număr cât mai substanțial si semnificativ pentru viata literară hotărâtoare lor, tot așa si omul in genere, este creatorul propriului destin prin propria voință si prin propria contribuție, suma tuturor eforturilor pe care le face neșovăielnic, în a-și crea o realitate care însuflețește, înnobilează sufletul, inspiră și transmite dimensiuni greu de egalat printr-o conviețuire mediocră, bazată pe consumatorismul și inoculismul zilelor noastre. 

Simt, văd și trăiesc realitățile creatoare înființate de luminile și umbrele ei, dând naștere celor mai inspiraționale vieți și a celor insignifiante deopotrivă.

Mă zbat zilnic să-mi creionez adevărul, aproape de lumina care descinde din mintea celui mai mare ARTIST.

Cu drag,

M

Evadare din betoane

Fragment:

De multe ori i-a revenit umbra trecutului, dar parca atunci mai des ca niciodata. Deseori, ii taia suflarea cu intrebari existentiale, precum: Ce lasa viata lui intre doua vesnicii?; umbra nemuririi sau a pustiiri? Ar fi putut incerca o exegeza a cuvantului timp, insa umbra trecutului lui tot l-ar fi urmarit. El, insa se intoarse la origini. Astfel ca, de pe-o pajiste bogata, visul lui inainta rapid, asemenea unor nori care-i devenisera si martori.

Înaintea visului ii aparuse si regretul. Il lovea a răzbunare, cu gândiri in fel și care, pace nu-i dădea, ci numai îi pricinuia. In fata acelei vremelnicii, mintea ancorata in visul lui, se ridicase deasupra spiritului, abia pâlpâind a viata ușoară. Imaginea unei grădini edenice ii tot apărea derizoriu in mintea-i plină de betoane. Câmpul lin cu păpădii, unde simțurile toate cu adevarat prind viata; si in zare privii el o cărare, care ducea la o casa parasita.

Casa frumoasa cu prispa in fata, cu ochii in loc de ferestre. Ea gata a ajuta, asa ii transmitea, ca-n loc de napaste, ea multe zambete ii oferea. Așa vis, zău, ca n-ar fi zis dacă n-apărea umbra cea rea. Dar sa se-nțeleagă, ca nu se leagă coșmarul fizic de visul metafizic. Timpul îl trezi pentru a nu pieri. El vrea sa guste timpul prin filtrul unei flori, sa-l miroasă in mii de culori, sa-l simtă cum se-oprește, ca sarutul unei mirese.

De nimic nu tine el cont, de cuvinte, de parale, de vorbe de la nu știu care. Pentru el, originea-i este zeu! Purta cu el acest măreț vis, sa trăiască-n paradis, poate umbra nemuririi i-aducea speranța iubirii. 

Desacralizat e timpul, ce a denaturat omul și chipul, însă el s-a tot rugat la origini sa fie transportat. Sa-i fie exagerbata dorinta? N-are noima acest cuvant, cand totul a fost creat perfect, oricand. El venea la fiecare c-o dorinta de evadare. Evadarea din betoane isi dorea pentru fiecare…

Cu pretuire,

M