Stiinta inteleptilor si ignoranta prostilor


Oare înțeleptului nu-i ajunge cunoștinta? ma întreb in sinea mea; însă la o analiza a subiectilor, singur îmi răspund. Totuși, nu ma îndur sa nu va spun și vouă. Inteleptul cu cât se apleaca cu interes spre cunostinta, cu atât își da seama de nimicnicia lui, de vastitatea informațională, de minunata comoara care sta încă nedescoperită înaintea lui. Il deprima gândul ca nu poate îmbrățișa toată știința vieții de-odată, transpunandu-l intr-o alta dimensiune. Referitor la aceasta ultima stare, va spun sincer, când stai lângă un om învățat, inspiri bogăție, acea bogăție mai de preț decât aurul și argintul, iar când îți și vorbește, apune peste tine omul vechi și renaști intr-o abundenta de idei, de cuvinte si de valori spirituale. Efectul acesta îl ai atunci când îți dorești sa cunosti; căutarea ta este hrana sufletului tău obidit, umblarea minții tale este spirituală și nu materială. Doar atunci îți poți trai viata înaintând mereu pe scara cunoștinței, acumulând puțin câte puțin din curajul, priceperea, bunătatea, înțelepciunea, statornicia, puterea, chibzuința, cumpătarea și toate bunătățile de preț și placute omului cu știință. 

Va spun sincer, am început cu starea minoritara a subiectilor analizați, pentru ca cea predominanta este a ignorantului prost. Am folosit un soi de pleonasm, dar nu ma pot abține. Sa-mi fie cu iertare, va rog!

Sa va povestesc și despre cei din urma, printr-o scurta istorisire. Când eram copil, pasionat încă de pe atunci de captarea informației bune, si bineinteles, dedicata doar sufletului meu, caci atât de încercat mi-era sufletul de egoism; însă la o analiza a propriului eu, mi-am dat seama ca știința nu trebuie niciodată sa fie eradicata sau exclusivistă, pentru ca lipsa ei ar aduce moarte, atât fizica cât și spirituală. Inevitabil! Tocmai de aceea, am propus tuturor vecinilor mei din sat, cu care îmi pierdeam deseori timpul, sa programam un club de lectura. Nu va spun reacția lor, caci mie și astăzi mi-e rusine. Nu de mine, ci de involuția umană cauzata de lipsa stiintei. Bineinteles, de atunci ieșirile împreuna prin sat s-au diminuat spre deloc, asemenea rodirii unui pom odată cu trecerea timpului. Însă, am rămas aproape de materia lor pentru o analiza amănunțită. La data aceea imi propusesem sa le influentez traiectoria vieții acestor prieteni rămași și astăzi sufletului meu. Toți, fără excepție, sunt săraci. Și da, material cu precădere, dar in egala masura spiritual. Interiorul lor urla după fericire, liniște si acceptare. Toată viata lor au păgubit pe cineva, și-au împovărat parintii prin lipsa priceperii lor, au alergat neghiobeste in stânga și-n dreapta fără izbânda. Atinși de nebunie, certuri, bârfe și alte flecarii. Nici o treapta n-a fost urcată, nici măcar una.

Câteva lucruri sunt importante in viata. Dacă nu Dumnezeu, nu familie, nu cariera, inseamna ca ești nebun. Nebun umblator după nimicuri. Întotdeauna mi-a fost teama de câteva afirmații strămoșești care spun ca omul înțelept își ascunde știința, iar inima nebunilor vesteste nebunia sau cei prosti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiți sunt încununați cu știință. Oh, cât de înfricoșător este…

Cum bine spunea istoricul Vasile Parvan in scrierile sale, noi continuam azi gânduri născute in mintea străbunilor nostri, iar dacă unele idei lor le erau neclare, noua astăzi ni s-au lămurit.